(1) Personalul A.M.T.B. se compune din specialiști în domeniul tehnic, administrativ, economic, juridic și management, angajați în condițiile legii.

(2) Personalul A.M.T.B. este personal contractual și se supune prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată.

(3) Drepturile salariale ale personalului A.M.T.B. se stabilesc potrivit reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului plătit din fonduri publice, corespunzător modului de organizare și subordonare al instituției.

(4) Încadrarea cu personal a structurii organizatorice a A.M.T.B. se realizează în limita numărului maxim de posturi și a cheltuielilor de personal aferente acestora, aprobate Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin legile bugetare anuale.