(1) Se aprobă plata cotizațiilor naționale ale României pentru Grupul Consultativ Comun CFE și Comisia Consultativă Cer Deschis, în limita echivalentului în lei al sumei de 32.000 de euro/an, respectiv 24.000 de euro/an, la care se adaugă și sumele restante de plată în valoare de 4.522,58 de euro pentru perioada 1 iulie-30 septembrie 2021, respectiv 2.363,16 de euro pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2021.

(2) Cuantumul cotizațiilor anuale poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, în situația în care Grupul consultativ comun CFE și Comisia Consultativă Cer Deschis decid actualizarea acestora la un alt nivel.

(3) Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la alin. (1) se va calcula pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României, în vigoare la data efectuării plății.

(4) Fondurile necesare plății cotizațiilor anuale prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în limita fondurilor aprobate prin legile bugetare anuale.