(1) Pe perioada desfășurării controlului, în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, personalul din cadrul organelor de control este în drept:

a) să aibă acces în locurile de depozitare a produselor, în spațiile de producție și în alte încăperi ale întreprinderii;

b) să solicite clarificări și să verifice procesele de producție;

c) să rețină documentele comerciale ce au legătură cu operațiunile finanțate din F.E.G.A. aparținând întreprinderii care face obiectul procedurii de control.

(2) Documentele comerciale prevăzute la alin. (1) lit. c) pot fi reținute în vederea studierii la sediul organului de control pe o perioadă de cel mult 30 de zile, fără ca astfel să se depășească data finalizării controlului.

(3) Înainte de reținerea documentelor comerciale, reprezentantul legal al întreprinderii controlate are dreptul să realizeze copii de pe acestea pe cheltuială proprie.

(4) În cazul în care reținerea documentelor comerciale în original aduce atingere bunei funcționări a întreprinderii controlate sau la cererea justificată a reprezentantului acesteia, personalul din cadrul organelor de control va reține în locul documentelor comerciale originale copii ale acestora, certificate pentru conformitatea cu originalul.

(5) Reținerea și restituirea documentelor comerciale prevăzute la alin. (1) lit. c) se vor face în baza procesului-verbal de predare-primire de înscrisuri, întocmit de personalul din cadrul organelor de control în două exemplare, semnate de acesta și de reprezentantul întreprinderii, unul dintre exemplare fiind înmânat acestuia din urmă.