În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

a) registru național - instrument unitar de evidență, la nivel național, a fonogramelor, videogramelor și a programelor pentru calculator introduse în circuitul comercial pe teritoriul României, a marcajelor holografice aplicate pe acestea, precum și a persoanelor fizice autorizate, asociațiilor familiale și a persoanelor juridice care desfășoară activități cu fonograme, videograme și programe pentru calculator pe teritoriul României;

b) distribuire - vânzarea originalului sau a copiilor, în formă tangibilă, ale unei fonograme, videograme ori a unui program pentru calculator, destinate a fi vândute prin intermediul spațiilor comerciale către alți operatori economici care au ca obiect de activitate comercializarea de astfel de produse, pe baza unui contract de distribuire;

c) comercializare - vânzarea originalului sau a copiilor, în formă tangibilă, ale unei fonograme, videograme ori a unui program pentru calculator către utilizatorul final;

d) multiplicare autorizată - realizarea de copii, în formă tangibilă, ale unei fonograme, videograme sau program pentru calculator a unei înregistrări-matriță de către multiplicatorii autorizați potrivit prevederilor prezentei ordonanțe;

e) marcaj holografic - etichetă având un model unic pe teritoriul României, autorizat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care constă într-o imagine tridimensională, înseriată cu un cod alfanumeric, realizată pe suport autoadeziv și autodistructiv;

f) copertă - ambalaj al fonogramei, videogramei sau al programului de calculator, pe care sunt prezentate elemente grafice și informații pentru identificarea conținutului și a titularilor de drepturi;

g) licența programului pentru calculator - autorizarea scrisă, care însoțește programul pentru calculator, dată de titularul dreptului de autor privind dreptul de utilizare a acelui program.