LexistoriaDreptul la drept.

Registrul național al programelor pentru calculator

Azi

OG 25/2006 · 5 articole

Articolul 17

(1) Înregistrarea sau, după caz, înscrierea în Registrul național al programelor pentru calculator este obligatoriu pentru:

1. persoanele fizice autorizate și persoanele juridice care desfășoară pe teritoriul României oricare dintre următoarele activități:

a) producere de programe pentru calculator destinate comercializării prin magazine;

b) import de programe pentru calculator;

c) distribuire de programe pentru calculator;

d) închiriere de programe pentru calculator;

e) comercializare de programe pentru calculator prin magazine specializate în vânzarea de programe pentru calculator și echipamente IT;

2. programele pentru calculator:

a) produse în România și comercializate de către comercianți specializați;

b) importate în România și comercializate de către comercianți specializați.

(2) Registrul național al programelor pentru calculator este organizat în formă electronică și cuprinde următoarele secțiuni:

a) secțiunea producători de programe pentru calculator;

b) secțiunea importatori de programe pentru calculator;

c) secțiunea distribuitori de programe pentru calculator;

d) secțiunea comercianți de programe pentru calculator;

e) secțiunea înscrieri programe pentru calculator;

f) secțiunea mențiuni, radieri, retrageri și sancțiuni.

Articolul 18

În vederea înregistrării în Registrul național al programelor pentru calculator, persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 17 alin. (1) depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere-tip însoțită de documentele prevăzute la art. 35 alin. (1) .

Articolul 19

Înregistrarea în Registrul național al programelor pentru calculator se probează cu certificatul de înregistrare prevăzut la art. 36 alin. (1) .

Articolul 20

(1) Persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 17 alin. (1) , înregistrate în Registrul național al programelor pentru calculator, sunt obligate să înscrie programele pentru calculator în Registrul național al programelor pentru calculator, înainte de introducerea acestora în circuitul comercial.

(2) În vederea înscrierii programelor pentru calculator, persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere-tip.

(3) Pentru persoanele fizice sau juridice care produc programe pentru calculator în vederea comercializării pe teritoriul României, cererea-tip trebuie să fie însoțită de următoarele documente și produse:

a) copia înscrisului doveditor al acordului titularului drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator sau declarația pe propria răspundere din partea autorului programelor pentru calculator;

b) copia modelului licenței acordate pe teritoriul României utilizatorilor de programe pentru calculator;

c) un exemplar al programului pentru calculator, în forma în care acesta este produs în vederea comercializării.

(4) Pentru persoanele fizice sau juridice care importă programe pentru calculator în vederea introducerii în circuitul comercial, cererea-tip va fi însoțită de înscrisul doveditor al acordului titularului dreptului de autor pentru activitățile de distribuire, comercializare și închiriere, în traducere legalizată, în cazul înscrisurilor într-o limbă străină.

(5) Pentru persoanele fizice sau juridice care distribuie și/sau comercializează programe pentru calculator, cererea-tip va fi însoțită de copia înscrisului doveditor al acordului titularului dreptului de autor pentru activitatea de distribuire și/sau comercializare.

(6) Pentru persoanele fizice sau juridice care închiriază programe pentru calculator prin intermediul sălilor de acces la Internet și al sălilor de jocuri care utilizează programe pentru calculator, cererea-tip va fi însoțită de următoarele documente:

a) copia înscrisului doveditor al acordului titularului dreptului de autor pentru activitatea de închiriere a programelor pentru calculator;

b) declarație pe propria răspundere privind numărul de calculatoare utilizate în desfășurarea activității.

(7) Persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (6) sunt obligate să dețină la fiecare punct de lucru licențele pentru programele pentru calculator destinate închirierii la respectivul punct de lucru.

Articolul 21

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează solicitanților, după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (2)-(6) , o anexă la certificatul de înregistrare prevăzut la art. 36 alin. (1) , în care se menționează programele pentru calculator înscrise în Registrul național al programelor pentru calculator.