(1) Constituie contravenție următoarele fapte: a) nerespectarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (1)-(2) . b) depășirea limitelor prevăzute la art. 8 ; c) depășirea anuală și trimestrială a nivelului plăților restante prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli și în anexele de fundamentare prezentate la aprobarea acestuia. d) nerespectarea în execuție a corelației prevăzute la art. 9 alin. (3) ; e) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1) ; f) abrogată; g) nerespectarea prevederilor art. 12 și 12¹ . h) nerespectarea termenului de 150 de zile prevăzut la art. 4 alin. (6) teza a doua, de către ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea cărora se află operatorii economici; i) nerespectarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (7¹) de către ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea cărora se află operatorii economici; j) nerespectarea prevederilor art. 12² alin. (2) . k) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2⁶) ; l) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2⁷) ; m) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3) ; n) nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2) ; (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) și j)-l) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei. (2¹) Contravenția prevăzută la alin. (1) lit. h) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei. (2²) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. i) și n) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei. (2³) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. m) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei. (3) Abrogat. (3¹) Abrogat. (4) Abrogat. (5) Organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice, prin aparatul propriu și/sau al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravențiile prevăzute la alin. (1) și să aplice sancțiunile prevăzute la alin. (2) operatorilor economici prevăzuți la art. 1 . (5) Organele de control ale Ministerului Finanțelor, prin aparatul propriu și/sau al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravențiile prevăzute la alin. (1) și să aplice sancțiunile prevăzute la alin. (2)-(2³) astfel: a) operatorilor economici prevăzuți la art. 1 pentru sancțiunile de la alin. (2) ; b) ordonatorilor principali de credite pentru sancțiunile prevăzute la alin. (2¹) și (2²) ; c) conducerii executive a operatorilor economici prevăzuți la art. 1 pentru sancțiunile de la alin. (2³) . (6) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii potrivit alin. (2) se prescrie în termen de 12 luni de la data săvârșirii faptei. (7) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.