(1) Operatorii economici prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) prezintă, în vederea aprobării, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale, bugetul de venituri și cheltuieli însoțit de anexele de fundamentare, întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare, organelor administrației publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul cărora se află, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat sau a aprobării bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor sau municipiului București, după caz.
(1¹) Operatorii economici prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. d) , ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, și filialele acestora, prezintă, potrivit legii, bugetul de venituri și cheltuieli însoțit de anexele de fundamentare, întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Adunării generale a acționarilor, în vederea aprobării acestora, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale, și publică bugetul de venituri și cheltuieli cu valorile aferente anului curent, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat sau de la data aprobării bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București, după caz.
(1²) Bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici prevăzuți la art. 1 vor fi însoțite de avizul prevăzut la art. 8 alin. (2) și art. 37 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice în ceea ce privește nivelul indemnizațiilor membrilor consiliului de administrație/supraveghere și ai directorilor/directoratului, după caz, propuse în bugetele de venituri și cheltuieli, stabilite în corelație cu indicatorii-cheie de performanță.
(2) Operatorii economici cu statut de filiale prezintă organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, bugetul de venituri și cheltuieli în termen 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârilor de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) .
(3) Organele administrației publice centrale sau locale, care au în subordine, în coordonare, sub autoritate operatori economici, au obligația ca, în termen de maximum 15 de zile de la primirea proiectelor bugetelor de venituri și cheltuieli, întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să elaboreze și să transmită în vederea avizării documentația necesară aprobării acestora sau să le aprobe, după caz.