(1) Până la aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul curent, operatorii economici pot efectua cheltuieli totale lunar, în limita a 1/12 din cheltuielile totale aprobate prin bugetele de venituri și cheltuieli ale anului precedent sau 1/12 din cheltuielile totale propuse în proiectul de buget aprobat de Adunarea generală a acționarilor, respectiv Consiliul de administrație al operatorului economic, după caz, în situația în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , operatorii economici care, datorită specificității activității și/sau volumului activității desfășurate într-o anumită perioadă a anului, pot efectua în această perioadă cheltuieli mai mari de 1/12 din cheltuielile totale aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al anului precedent, nivelul acestora fiind aprobat de ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea căruia se află.
(3) Limita de cheltuieli prevăzută la alin. (1) și (2) se calculează ținând cont de numărul de luni pentru care a fost aprobat ultimul buget de venituri și cheltuieli.
(4) Operatorii economici care în termen de 45 de zile de la împlinirea termenului stabilit la art. 6 . alin. (1) și (2) , după caz, nu au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli în conformitate cu art. 4 pot angaja și efectua cheltuieli lunar în cuantum de 90% din limita prevăzută la alin. (1) și (2) , după caz, începând cu luna următoare împlinirii acestui termen și până la data aprobării.