(1) Serviciile regulate de transport de persoane se execută pe bază de legitimații de călătorie individuale, care sunt documente cu regim special, respectiv bonuri fiscale, legitimații de călătorie emise online și abonamente.

(2) Legitimațiile de călătorie individuale sunt emise în condițiile legii.

(3) Abrogat.

(4) Transportul copiilor sub 5 ani se realizează gratuit, în condițiile în care aceștia nu ocupă locuri separate.

(5) Transportul rutier în trafic județean/interjudețean al elevilor prevăzuți la art. 84 alin. (1)-(3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se efectuează cu autovehiculele destinate transportului de persoane deținute de către unitățile de învățământ, autoritățile administrației publice locale și/sau operatorii de transport rutier, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.