(1) Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 , precum și ale art. 2-30 și 32-41 , cu excepția celor prevăzute la art. 23 pct. 3, din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) , semnată la Geneva, Elveția, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972 , denumită în continuare Convenția CMR, sunt aplicabile transporturilor rutiere naționale contra cost de mărfuri.

(2) Abrogat.

(3) În transportul rutier național, prevederile art. 23 pct. 3 din Convenția CMR vor avea următorul cuprins: „Totuși, cuantumul despăgubirilor nu poate depăși echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă.“