LexistoriaDreptul la drept.

Definiții, durata, bugetul schemei și numărul estimat de beneficiari

Azi

OG 27/2022 · 4 articole

Articolul 4

În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii sau lucrări pe o piață;

b) administratorul și furnizorul schemei - Ministerul Economiei;

c) comercializarea produselor agricole - deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei alte activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități;

d) cost salarial eligibil - costul salarial cuprinzând salariul brut, precum și contribuțiile obligatorii ale angajatorului aferente, conform prevederilor legale în vigoare, pentru o perioadă de minimum 6 luni de la data ocupării locului de muncă;

e) deșeuri - orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce;

f) economia circulară - un sistem economic în care valoarea produselor, a materialelor și a altor resurse este menținută cât mai mult timp posibil, sporind eficiența utilizării lor în producție și consum, diminuând astfel efectul utilizării acestora asupra mediului, precum și reducând la minimum deșeurile și eliberarea de substanțe periculoase în toate etapele ciclului lor de viață, inclusiv prin aplicarea ierarhiei deșeurilor;

g) întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul juridic, de modul de finanțare sau de existența unui scop lucrativ al acesteia; din această categorie fac parte și lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, întreprinderile familiale, precum și parteneriatele sau asociațiile care desfășoară, în mod regulat, o activitate economică;

h) întreprinderi mici și mijlocii, denumite în continuare IMM - acele întreprinderi care au mai puțin de 250 de salariați și care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei al sumei de 43 milioane euro;

i) întreprindere mare - întreprinderea care nu îndeplinește criteriile pentru încadrarea în definiția IMM-urilor;

j) întreprinderea în dificultate - întreprindere care se află în cel puțin una din situațiile următoare:

(i) în cazul unei societăți cu răspundere limitată - alta decât o IMM care există de mai puțin de trei ani - atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate;

(ii) în cazul unei societăți în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății, alta decât o IMM care există de mai puțin de trei ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, așa cum reiese din contabilitatea societății, a dispărut din cauza pierderilor acumulate;

k) întreprindere unică - conceptul include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:

(i) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;

(ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

(iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

(iv) o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective;

l) prevenirea generării de deșeuri - măsurile luate înainte ca o substanță, un material sau un produs să devină deșeu, prin care se reduc:

(i) cantitatea de deșeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viață a acestora;

(ii) impactul negativ al deșeurilor generate asupra mediului și sănătății populației;

(iii) conținutul de substanțe periculoase al materialelor, subproduselor, produselor;

m) prelucrarea produselor agricole - orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;

n) produse agricole - produsele enumerate în anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.379/2013;

o) reciclare - orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția lor inițială sau pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetică și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de umplere;

p) reutilizare - orice operațiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deșeuri sunt utilizate din nou în același scop pentru care au fost concepute;

q) valoarea brută totală - valoarea calculată înainte de orice deducere de impozite și taxe;

r) valorificare - orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv, în întreprinderi sau în economie în general.

Articolul 5

(1) Se pot încheia contracte de finanțare, în baza prezentei scheme, până la data de 31 decembrie 2023, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat și a Regulamentului.

(2) Plata ajutorului de minimis se efectuează în perioada 2022-2025, în baza contractelor de finanțare încheiate, în limita bugetului alocat schemei.

Articolul 6

(1) Acordarea ajutoarelor de minimis instituite prin schemă se realizează cu încadrarea în creditele de angajament și creditele bugetare aprobate prin legile bugetare anuale prin bugetul Ministerului Economiei.

(2) Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 8 milioane euro stabilită la cursul de schimb de la data intrării în vigoare a ordonanței, astfel:

a) credite de angajament pentru încheierea de contracte de finanțare pentru perioada 2022-2023;

b) credite bugetare pentru plata ajutorului de minimis pentru perioada 2022-2025.

(3) Bugetul schemei aferent anului 2022 este echivalentul în lei al sumei de 2 milioane euro de la data intrării în vigoare a ordonanței.

(4) Bugetul schemei aferent anului 2023 este echivalentul în lei al sumei de 6 milioane euro de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Articolul 7

Numărul maxim estimat al beneficiarilor schemei, denumiți în continuare beneficiari, este de 60.