(1) După eliberarea atestatului de asistent maternal, o echipă desemnată de conducerea direcției, formată din asistent social și psiholog, primul fiind de regulă responsabil de caz din cadrul direcției, realizează la fiecare doi ani evaluarea activității desfășurate de asistentul maternal și întocmește un raport de evaluare a activității, în care se menționează aspecte care privesc modul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în contractul individual de muncă, dacă se mențin condițiile prevăzute la art. 3 , care au stat la baza eliberării atestatului de asistent maternal, precum și dacă a apărut sau nu, după caz, una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 4 . Evaluarea se realizează în ultimele 60 de zile calendaristice anterioare împlinirii termenului de doi ani de la eliberarea atestatului de asistent maternal sau, după caz, de la ultima evaluare a activității.

(2) Verificarea prevăzută la alin. (1) presupune realizarea cel puțin a unei vizite inopinate la domiciliul sau, după caz, reședința asistentului maternal.

(3) Rezultatul verificării se consemnează într-un raport de evaluare a activității, care cuprinde în mod obligatoriu concluzii cu privire la menținerea sau, după caz, modificarea condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului de asistent maternal, precum și dacă a apărut sau nu, după caz, una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 4 și propunerea de avizare sau, după caz, de neavizare. Raportul se întocmește și se înregistrează la direcție cu cel puțin 15 zile înainte de împlinirea termenului de doi ani de la eliberarea atestatului de asistent maternal sau, după caz, de la ultima evaluare.

(4) Raportul menționat la alin. (3) , aprobat de conducerea direcției, se înaintează comisiei pentru protecția copilului în vederea avizării sau, după caz, neavizării atestatului de asistent maternal.