(1) Atestatul de asistent maternal se retrage în următoarele situații:

a) când se constată faptul că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 3 care au stat la baza eliberării atestatului de asistent maternal sau, după caz, a apărut una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 4 ;

b) când se constată faptul că asistentul maternal a ascuns informații sau a furnizat informații false cu ocazia realizării evaluării sau pe durata de valabilitate a atestatului de asistent maternal;

c) când asistentul maternal refuză să colaboreze cu echipa de evaluare prevăzută la art. 11 alin. (1) . Se consideră lipsă de colaborare inclusiv nedepunerea documentelor solicitate, precum și refuzul de participare la întâlnirile de evaluare sau la ședințele comisiei pentru protecția copilului;

d) după trei refuzuri succesive de acceptare a propunerii de plasament al unui copil înaintate de direcție;

e) când se constată faptul că asistentul maternal nu susține menținerea legăturilor cu părinții copilului, rudele acestuia sau alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament în condițiile prevăzute de Legea nr. 272/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în condițiile stabilite prin programul de intervenție specifică;

f) când se constată faptul că asistentul maternal nu susține copilul declarat adoptabil în procesul de potrivire practică din cadrul procedurii adopției;

g) când asistentul maternal depune cererea privind eliberarea atestatului de adoptator/familie adoptatoare peste termenul prevăzut la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

h) când se constată că minorul aflat în plasament este victimă a abuzului, neglijării, exploatării sau a oricărei forme de violență în familia asistentului maternal, indiferent dacă aceste acțiuni sau inacțiuni sunt săvârșite de asistentul maternal sau de un alt membru cu care acesta locuiește;

i) când se constată faptul că asistentul maternal intră în relații personale cu familia copilului, cu familii adoptatoare fără a anunța direcția;

j) când se constată că asistentul maternal se deplasează împreună cu copilul în afara localității de domiciliu sau, după caz, reședință, pentru o perioadă mai mare de 3 zile, fără a înștiința direcția;

k) când asistentul maternal refuză nejustificat să participe la cursurile de formare continuă sau nu participă la acestea;

l) la cererea motivată a asistentului maternal.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. h) conducerea direcției are obligația de a sesiza organele de cercetare penală.

(3) Retragerea atestatului de asistent maternal atrage după sine încetarea contractului individual de muncă.

(4) Asistentul maternal căruia i-a fost retras atestatul de asistent maternal în condițiile prevederilor alin. (1) lit. a)-k) nu se mai poate ocupa de creșterea și îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi, ca urmare a stabilirii unei măsuri de protecție specială în condițiile Legii nr. 272/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare.