(1¹)În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, persoanele juridice fără scop patrimonial menționate la art. 60 alin. (3) vor întreprinde măsurile necesare încadrării în cerințele generale și vor îndeplini formalitățile de notificare prevăzute la cap. ÎI secțiunea a 2-a. (3¹) Persoanele juridice fără scop patrimonial care acordă credite exclusiv din fonduri publice vor îndeplini formalitățile de luare în evidență, în conformitate cu reglementările ce vor fi emise de Banca Națională a României.

(1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, entitățile care intră sub incidența prevederilor prezentului titlu, cu excepția caselor de ajutor reciproc și a caselor de amanet, vor întreprinde măsurile necesare încadrării în cerințele generale, cu excepția celei referitoare la limita minimă a capitalului social, și vor îndeplini formalitățile de notificare prevăzute la cap. ÎI secțiunea a 2-a. Nivelul minim al capitalului social reglementat va fi atins până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2006.

(2) Studiul de fezabilitate prevăzut la art. 23 alin. (2) lit. e) va fi înlocuit cu o descriere a activității desfășurate, a structurii organizatorice și a situațiilor financiare aferente ultimilor 2 ani.

(3) Casele de ajutor reciproc și casele de amanet vor îndeplini formalitățile de luare în evidență, în conformitate cu reglementările ce vor fi emise de Banca Națională a României.

(4) Casele de amanet se vor reorganiza conform art. 60 alin. (2), în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.