(1) Fuziunea se poate realiza:

a) între două sau mai multe instituții financiare nebancare;

b) între instituții financiare nebancare și instituții de credit, cu excepția instituțiilor emitente de monedă electronică.

(2) Fuziunea și divizarea, în condițiile alin. (1) , se notifică Băncii Naționale a României.

(3) În situația în care în urma procesului de fuziune sau de divizare a unei instituții financiare nebancare rezultă instituții financiare nebancare noi, acestea sunt obligate să urmeze procedura de notificare prevăzută la cap. II secțiunea a 2-a.