(1) Debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale sau bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, după caz, acordate în baza reglementărilor legale în materie, și care, până cel târziu în cea de-a 60-a zi inclusiv de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, fac dovada stingerii, prin orice modalitate prevăzută de lege, a sumelor cuprinse în rate, a obligațiilor fiscale curente, cu termene de plată până la aceeași dată, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate beneficiază de menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată, începând cu data mai sus menționată, cu toate efectele prevăzute de lege.
(2) Pentru plata cu întârziere a ratelor și a obligațiilor curente de către debitorii care se încadrează în prevederile alin. (1), organul fiscal competent calculează și comunică acestora diferența de obligații fiscale accesorii aferente, după caz, care se va achită conform prevederilor legale în vigoare.
(3) Prevederile de mai sus se aplică și debitorilor pentru care au început sau vor începe, după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, sau au continuat, după caz, măsurile de executare silită, care se continuă până la data prevăzută la alin. (1), iar sumele obținute din valorificările finalizate vor stinge sumele din titlurile executorii pentru care a fost începută executarea silită, chiar dacă sumele recuperate prin executare silită se regăsesc în sumele ce fac obiectul ratelor din înlesniri.
(4) Pentru sumele rămase de plată organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, competente în administrarea contribuabililor, conform legii, la cererea acestora, le vor comunica graficele de plată refăcute, fără a se depăși numărul de rate aprobat inițial.
(5) În cazul în care garanția constituită la începutul acordării înlesnirii la plată s-a utilizat pentru stingerea creanțelor bugetare, se va constitui o nouă garanție pentru sumele rămase de plată, până la următorul termen de plată.
(6) Pentru debitorii care au stins anticipat ratele eșalonate, deși prin graficul de plată erau stabilite termene și după data menționată la alin. (1), precum și pentru debitorii care au beneficiat de înlesniri la plată ale căror termene de plată din grafice au expirat până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe sau expiră până la data menționată la alin. (1), înlesnirea la plată se consideră respectată, cu toate efectele prevăzute de lege, la data la care toate condițiile au fost sau vor fi îndeplinite, dar nu mai târziu de data menționată la alin. (1), inclusiv în situația în care nu au fost constituite în termen garanțiile sau înstrăinarea de active nu s-a realizat în condițiile prevăzute de lege.