LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

OG 28/2014 · 3 articole

Articolul 11

Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează, în mod corespunzător, cu prevederile Codului civil și cu cele ale Legii nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 12

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, ANRE va proceda la adaptarea sau completarea, după caz, a reglementărilor din aria sa de competență, în acord cu dispozițiile prezentei ordonanțe.

Articolul 13

Măsurile de încurajare a investițiilor prevăzute în prezenta ordonanță, care conțin elemente de ajutor de stat pentru investiții, respectiv pentru operare, se pun în aplicare după notificarea acestora la Comisia Europeană și obținerea unei decizii de aprobare din partea acesteia. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, George Octavian Turtoi, secretar de stat Ministrul economiei, Constantin Niță Ministrul delegat pentru energie, Răzvan-Eugen Nicolescu Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov Ministrul mediului și schimbărilor climatice, Attila Korodi p. Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură, Cătălin Diaconescu, secretar de stat București, 28 august 2014. Nr. 28.