LexistoriaDreptul la drept.

OG 29/2002

Azi

Text integral · 9 articole

Articolul 1

Prezenta ordonanță reglementează recuperarea creanțelor statului provenite din executarea garanțiilor emise de stat pentru împrumuturile externe acordate agenților economici - societăți comerciale - în scopul diminuării datoriei publice.

Articolul 2 — privind valorificarea unor active bancare, aprobată și modificată prin Legea nr. 409/2001

, cu modificările și completările ulterioare, urmând a se asigura, conform unei fundamentari prealabile elaborate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, un grad cat mai înalt de recuperare a creanțelor statului preluate de la Ministerul Finanțelor Publice.

(1) Pentru asigurarea celeritatii procesului de recuperare a sumelor plătite de stat ca urmare a executării garanțiilor emise pentru împrumuturile externe, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, denumita în continuare AVAB, preia spre valorificare creanțele rezultate din convențiile și/sau acordurile de recuperare încheiate între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant, și beneficiarii împrumuturilor.

(2) Preluarea de către AVAB a creanțelor prevăzute la alin. (1) se face prin cesiune de creanța, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 409/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Valorificarea creanțelor preluate se face prin metodele reglementate de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

(4) Sumele blocate prin poprirea conturilor bancare, ca metoda de valorificare a creanțelor preluate la datoria publică, vor fi virate în contul AVAB în termen de doua zile de la primirea cererii acesteia.

Articolul 3

(1) Creanțele prevăzute la art. 2 alin. (1), cuprinzând sumele plătite de stat conform garanției pentru împrumuturile externe, dobânzile și comisioanele aferente, precum și penalizările și majorările de întârziere datorate de beneficiarii împrumuturilor externe până la data cesiunii creanței către AVAB, se preiau fără plata, la valoarea nominală a acestora.

(2) Înregistrarea creanțelor preluate în condițiile prezentei ordonanțe în evidentele contabile ale AVAB se face la valoarea nominală și în structura monetara existenta în evidentele Ministerului Finanțelor Publice. Creanțele se consolideaza în dolari S.U.A. la data preluării, pe baza raportului leu/dolar S.U.A. la acea data.

Articolul 4

(1) Convențiile și/sau acordurile de recuperare încheiate de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant, și beneficiarii împrumuturilor externe contractate cu garanția statului reprezintă titluri constatatoare ale creanțelor cesionate și constituie de drept titluri executorii, a căror executare silită se va face fără efectuarea altor formalități.

(2) Metodele utilizate pentru recuperarea creanțelor aferente obiectivelor pentru care nu s-a realizat rambursarea integrală se vor folosi astfel încât creditorii externi sa nu declare exigibilitatea anticipata a obligațiilor contractuale rămase de achitat, cu excepția situațiilor reglementate prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 5

(1) Creanțele provenite din executarea garanțiilor de stat emise pentru împrumuturile externe, prevăzute la art. 3 alin. (1), existente în evidența contabilă a Ministerului Finanțelor Publice la data de 31 decembrie 2001, actualizate la data finalizarii contractelor de cesiune, vor fi cesionate în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe, urmând ca în termen de 90 de zile de la aceeași dată să se efectueze regularizarea contabila.

(2) Creanțele rezultate din executarea, ulterioară cesiunii, a garanțiilor de stat emise pentru împrumuturile externe vor face obiectul unor acte adiționale la contractele de cesiune de creanța, ce se vor încheia în termen de 15 zile calculate de la data achitării sumelor scadente la extern de către Ministerul Finanțelor Publice.

Articolul 6

Preluarea creanțelor de către AVAB nu afectează drepturile și obligațiile Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de garant, față de instituțiile creditoare și față de beneficiarii împrumuturilor externe, stabilite prin Legea datoriei publice nr. 81/1999 , cu excepția celor aferente creanței cesionate în condițiile prezentei ordonanțe.

Articolul 7

Sumele recuperate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare în urma valorificării creanțelor preluate potrivit prezentei ordonanțe, rămase după deducerea cheltuielilor aferente, constituie venituri și se virează la fondul de risc pentru garanțiile de stat pentru împrumuturile externe, în vederea reintregirii acestuia, în termen de 5 zile de la încasarea sumelor respective.

Articolul 8

Numărul de posturi prevăzut în structura organizatorică a AVAB se va suplimenta în mod corespunzător atribuțiilor stabilite prin prezenta ordonanță.

Articolul 9

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe Ministerul Finanțelor Publice și AVAB vor elabora normele metodologice de aplicare a acesteia. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Președintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, Ionel Blanculescu