LexistoriaDreptul la drept.

Contribuția publică națională totală

Azi

OG 29/2015 · 13 articole

Articolul 9

(1) Sumele necesare finanțării proiectelor implementate în cadrul programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) și (2) se cuprind în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România după cum urmează:

a) în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România care sunt finanțați integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale se cuprind sumele necesare finanțării, în anul respectiv, a valorii integrale corespunzătoare părții proprii de proiect pe care și-o asumă în cadrul proiectului comun, precum și părților de proiect asumate de beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri care sunt persoane juridice finanțate integral din bugetele acestora;

b) în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind sumele necesare finanțării, în anul respectiv, a valorii integrale corespunzătoare părții proprii de proiect pe care și-o asumă în cadrul proiectului comun, precum și părților de proiect asumate de beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri care sunt persoane juridice finanțate integral din bugetele acestora;

c) în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România care sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau în bugetele fondurilor speciale, precum și ale celor care sunt autorități ale administrației publice locale finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetele locale se cuprind, din toate sursele de finanțare, inclusiv contribuția proprie, sumele necesare implementării, în anul respectiv, a părții proprii de proiect pe care și-o asumă în cadrul proiectului comun finanțat din fonduri externe nerambursabile aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană".

(2) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (3) , în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri care sunt finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, ale beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri care sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, precum și ale celor care sunt autorități ale administrației publice locale finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetele locale se cuprind sumele necesare asigurării cofinanțării publice, finanțării altor cheltuieli decât cele eligibile, precum și cele aferente continuării proiectelor până la rambursarea tranșei finale de către Autoritatea de management.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul execuției bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanțare a proiectelor, beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local pot contracta finanțări rambursabile cu aprobarea autorității deliberative sau cu garanția aprobată de aceasta, după caz.

Articolul 10

(1) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) se aplică următoarele prevederi:

a) sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat, cuvenite a fi plătite în avans beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, alții decât cei care sunt finanțați integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, sunt virate de către Autoritatea de management/Autoritatea națională, conform contractelor de cofinanțare, în conturile de disponibilități deschise pe numele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri sau în conturile de venituri ale bugetelor din care este finanțat proiectul;

b) sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat, cuvenite a fi rambursate beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, alții decât cei care sunt finanțați integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, sunt virate de către Autoritatea de management/Autoritatea națională, conform contractelor de cofinanțare, în conturile de venituri ale bugetelor locale din care sunt finanțate proiectele respective, după autorizarea cheltuielilor de către Autoritatea de management/Autoritatea națională, după caz, conform prevederilor legale europene și naționale.

(2) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. d) și e) și alin. (3) lit. d) se aplică următoarele prevederi:

a) sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat, cuvenite a fi rambursate/avansate beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, alții decât cei care sunt finanțați integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, sunt virate de către Autoritatea națională, conform contractelor de cofinanțare, în conturile de venituri ale bugetelor din care sunt finanțate proiectele respective sau în conturile de disponibilități deschise pe numele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri, după caz, după certificarea/autorizarea și rambursarea cheltuielilor de către Autoritatea de management din statul partener;

b) beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România care sunt finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale au obligația de a transmite, la solicitarea Autorității naționale, date privind proiectele implementate.

(3) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)-c) , sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat, cuvenite beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, alții decât cei care sunt finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, se virează de către Autoritatea de management în conturile de venituri ale bugetelor din care sunt finanțate proiectele respective sau în conturile de disponibilități deschise pe numele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri, după caz, pe baza contractelor de cofinanțare încheiate conform prevederilor legale europene și naționale în vigoare.

Articolul 11

(1) În bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu rol de Autoritate de management/Autoritate națională se cuprind:

a) sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile, aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană", cu excepția cazului în care beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, având calitatea de ordonatori principali de credite, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;

b) sumele necesare finanțării cheltuielilor eligibile și a altor cheltuieli decât cele eligibile, în cazul în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice are calitatea de beneficiar de asistență tehnică;

c) sumele necesare plății creanțelor bugetare ale bugetului Uniunii Europene și/sau bugetului de stat ca urmare a unor nereguli sau corecții financiare, în cadrul programelor gestionate, inclusiv majorările de întârziere ca urmare a imposibilității recuperării ori, după caz, a nerecuperării la timp a acestora de la beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri în condițiile agreate cu statele partenere în program;

d) sumele necesare finanțării cheltuielilor aferente transferului de fonduri din conturile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu rol de Autoritate de management/Autoritate națională în conturile beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri, precum și cele aferente transferului între conturile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin care se gestionează fondurile externe nerambursabile din FEDR, IPA II și ENI, deschise la Banca Națională a României și/sau la Trezoreria Statului și/sau la bănci comerciale;

e) sumele necesare acoperirii diferențelor de curs valutar pentru operațiunile efectuate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul programelor aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană";

f) sumele necesare pentru finanțarea diferențelor rezultate la închiderea parțială/finală a programelor obiectivului "Cooperare teritorială europeană", ca urmare a depășirii sumelor alocate în euro la nivel de program, din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțare publică, prin încheierea contractelor/deciziilor de finanțare, conform prevederilor art. 16 ;

g) sumele necesare pentru acoperirea consecințelor financiare ale dezangajării automate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene, în condițiile memorandumurilor de înțelegere/implementare încheiate cu statele partenere în program;

h) sumele necesare pentru acoperirea consecințelor financiare ale aplicării corecțiilor financiare de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (7) și art. 144 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în condițiile memorandumurilor de înțelegere/implementare încheiate cu statele partenere în program;

i) sumele necesare pentru acoperirea consecințelor financiare ale întreruperii termenului de plată/suspendării plăților de către Comisia Europeană/indisponibilității temporare a fondurilor din instrumentele structurale, în conformitate cu prevederile regulamentelor europene;

j) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor efectuate de beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri/beneficiarii de asistență tehnică din România în baza contractelor/deciziilor/acordurilor/ordinelor de finanțare încheiate potrivit prevederilor cadrului legal național, în cadrul programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) , alin. (2) și alin. (3) lit. a)-c) , declarate eligibile de autoritatea de management/Unitatea de certificare, dar care nu sunt considerate eligibile în relația cu Comisia Europeană;

k) sumele pentru care sunt obligate la plată autoritățile de management în cazul pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive prin care se admit parțial sau integral pretențiile beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România;

l) sumele rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a creanțelor bugetare aferente sumelor prevăzute la lit. j) și k) , stabilite în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

m) sumele necesare pentru achitarea notelor de debit emise pentru beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din statele participante la programe și/sau autoritățile naționale din aceste state, până la recuperarea acestora de la debitori;

n) sumele necesare cofinanțării axelor de asistență tehnică pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c)-e) , pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice îndeplinește atribuții de Autoritate națională;

o) sumele necesare cofinanțării pentru toate axele prioritare ale programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. f) și g) ;

p) sumele necesare pentru plata cheltuielilor solicitate la rambursare de către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România, pentru care s-au întocmit titluri de creanță prin care sau aplicat corecții financiare sau pentru care s-au aplicat reduceri procentuale potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a constatării unor abateri în aplicarea procedurilor privind achizițiile, în cazul în care instanțele de judecată au suspendat executarea acestora.

(2) Sumele reprezentând dobândă negativă în euro bonificată de Banca Națională a României pentru disponibilitățile din contul analitic deschis și administrat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prevăzut la art. 9 alin. (1¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asigură din sumele reprezentând dobândă pozitivă acumulată la disponibilitățile din acest cont, aferente fiecărui program, provenite din sumele primite de la Comisia Europeană aferente programelor prevăzute la art. (4) alin. (1) lit. a) și b) , alin. (2) și alin. (3) lit. a)-c) , finanțate în cadrul obiectivului 3 "Cooperare teritorială europeană".

(3) În situația în care sumele reprezentând dobândă negativă în euro acordată la suma aferentă unui program sunt mai mari decât sumele reprezentând dobândă pozitivă în euro aferente sumei aceluiași program în contul analitic prevăzut la alin. (2) , diferența se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la o poziție bugetară distinctă din cadrul titlului 58 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020".

(4) Echivalentul în lei al diferenței prevăzute la alin. (3) se stabilește prin utilizarea cursului de schimb valutar al Băncii Naționale a României, valabil la data efectuării deschiderii de credite bugetare, majorat cu 2%.

(5) La închiderea programului operațional, dobânda pozitivă rămasă neutilizată în urma efectuării operațiunilor prevăzute la alin. (2) va fi atribuită programului operațional în cauză și va fi declarată Comisiei Europene.

(6) Sumele prevăzute la alin. (5) sunt utilizate de către Autoritatea de management în mod proporțional cu bugetul aferent activităților desfășurate de către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri.

Articolul 12

(1) Propunerile de credite de angajament și de credite bugetare necesare asigurării sumelor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) și b) se stabilesc de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de management/Autoritate națională, pe baza valorii proiectelor aprobate și/sau a estimării valorii proiectelor ce urmează a fi finanțate în cadrul programelor obiectivului "Cooperare teritorială europeană".

(2) Propunerile de credite de angajament și de credite bugetare aferente programelor obiectivului "Cooperare teritorială europeană" se includ anual la titlul din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente cadrului financiar 2014-2020.

(3) Fondurile cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite conform prevederilor alin. (2) sunt destinate exclusiv proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, nu pot fi virate la alte naturi de cheltuieli și nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat.

(4) Din fondurile prevăzute la alin. (3) se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană".

(5) În condițiile Legii nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite ai bugetelor de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau ai bugetului fondurilor speciale să efectueze redistribuiri de fonduri între proiectele finanțate/propuse la finanțare din fonduri externe nerambursabile, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate, precum și virări de credite de la alte titluri ori capitole de cheltuieli, astfel încât să se asigure implementarea corespunzătoare a acestor proiecte și/sau să se asigure finanțarea unor proiecte noi. Aceste modificări vor fi comunicate, lunar, Ministerului Finanțelor Publice.

(6) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de management/Autoritate națională, să efectueze, pe parcursul întregului an, virări de credite de angajament și bugetare de la același titlu sau de la alte titluri ori capitole de cheltuieli, în condițiile legii, astfel încât să se asigure sumele prevăzute la art. 11 . Aceste modificări vor fi comunicate, lunar, Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 13

(1) Pentru programele finanțate prin FEDR și IPA II, sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat se acordă pentru proiectele la care beneficiarii lideri sau beneficiarii parteneri sunt organisme publice, organisme internaționale sau organizații private din România și reprezintă maximum 13% din cheltuielile eligibile ale acestora, stabilite prin proiectele respective.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat aferentă axelor prioritare de asistență tehnică pot reprezenta mai mult decât 13% din cheltuielile eligibile efectuate, conform înțelegerilor cu statele partenere în program.

(3) Pentru asigurarea desfășurării activității secretariatelor comune constituite în cadrul programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (2) , precum și a Autorității de audit în cazul programelor prevăzute la art. 4 alin. (3) , Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice alocă, în integralitate, sumele necesare, urmând ca, după primirea cererilor de rambursare finale, să se recupereze de la autoritățile naționale din statele partenere sumele stabilite prin acordurile de finanțare încheiate.

(4) Pentru programele finanțate din ENI prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) , b) și d) , sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat se acordă pentru proiectele, altele decât cele aferente componentelor de asistență tehnică, la care beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri sunt instituții publice sau organizații neguvernamentale din România și reprezintă maximum 8% din fondurile externe nerambursabile de care beneficiază aceștia, dar nu mai mult de 72% din contribuția financiară eligibilă pe care o asigură în proiect.

(5) Pentru programul finanțat din ENI prevăzut la art. 4 alin. (3) lit. c) , sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat se acordă pentru proiectele, altele decât cele aferente componentei de asistență tehnică, la care beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri sunt instituții publice sau organizații neguvernamentale din România, dacă aceasta nu contravine înțelegerilor cu statele partenere în program. Cofinanțarea publică reprezintă maximum 8% din fondurile externe nerambursabile de care beneficiază aceștia, dar nu mai mult de 72% din contribuția financiară eligibilă pe care o asigură în proiect.

(6) Sumele alocate de la bugetul de stat, prevăzute la alin. (1) , (2) , (4) și (5) , sunt acordate conform regulilor specifice fiecărui program.

(7) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) și d) , pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice îndeplinește atribuții de Autoritate națională, sumele alocate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform art. 11 alin. (1) lit. n) , aferente cofinanțării axei prioritare de asistență tehnică, sunt transferate în euro în conturile Autorității de management/Secretariatului comun din statul partener de către Unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

(8) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e)-g) , sumele alocate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform art. 11 alin. (1) lit. n) și o) , se transferă în euro de către Unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în conturile Autorității de management/Autorității de certificare/Secretariatului comun din statul partener.

Articolul 14

(1) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) , statele partenere pot transfera contribuția proprie pentru axa prioritară de asistență tehnică într-un cont în euro al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

(2) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) , respectiv la art. 4 alin. (2) , din suma transferată conform alin. (1) , Unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice efectuează plăți în euro către beneficiarii de asistență tehnică.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , sumele din cofinanțarea publică pentru axa prioritară de asistență tehnică asigurate de statul partener, cuvenite a fi rambursate beneficiarilor de asistență tehnică din România, finanțați integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, se virează în lei de către Unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanțate proiectele respective.

(4) Creditele de angajament și creditele bugetare aferente sumelor prevăzute la alin. (1) se reflectă în anexa la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prevăzută la art. 23 alin. (3 ).

Articolul 15

Sumele aferente cofinanțării se transferă de către Unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri/beneficiarii de asistență tehnică, după caz, prin plăți în lei sau euro, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe.

Articolul 16

(1) Autoritățile de management ale programelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) , alin. (2) și alin. (3) lit. a) și b) sunt autorizate să încheie contracte/decizii de finanțare a căror valoare poate determina depășirea sumelor alocate în euro în cadrul programelor obiectivului «Cooperare teritorială europeană», din fonduri externe nerambursabile și cofinanțare publică, în condițiile agreate cu statele partenere în program.

(2) Limitele admise pentru depășirea sumelor alocate în euro din fondurile externe nerambursabile și cofinanțare publică pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) , alin. (2) și alin. (3) lit. a) și b) se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, al ministrului finanțelor publice și al ministrului fondurilor europene nr. 340/607/190/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) În scopul utilizării eficiente a fondurilor publice, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management, poate dezangaja, în vederea contractării, fondurile rămase neutilizate în urma atribuirii și/sau finalizării contractelor de achiziție publică aferente contractelor/deciziilor/acordurilor/ordinelor de finanțare, precum și fondurile rezultate din recuperarea sumelor aferente proiectelor implementate necorespunzător, conform contractelor în vigoare.

(4) Beneficiarii lideri/Beneficiarii parteneri ai proiectelor finanțate în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană, care au încheiat contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de management, și care nu finalizează proiectul în perioada de eligibilitate a cheltuielilor vor suporta din bugetul propriu sumele necesare finalizării proiectelor după această perioadă.

Articolul 17

Beneficiarii lideri/Beneficiarii parteneri din România care, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, își exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu includ în cererile de finanțare/cererile de rambursare/plată sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană".

Articolul 18

(1) Sumele reprezentând fonduri externe nerambursabile rămase disponibile la sfârșitul anului în contul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de management și Autoritate națională, se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.

(2) Sumele reprezentând fonduri externe nerambursabile primite ca avans pentru implementarea proiectelor în cadrul programelor prevăzute la art. 4 alin. (3) , rămase disponibile la sfârșitul anului în conturile beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, finanțați integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.

(3) Sumele primite de la Autoritatea de management/Autoritatea națională reprezentând fonduri externe nerambursabile și/sau cofinanțare de la bugetul de stat, rămase neutilizate la sfârșitul anului în conturile beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, alții decât cei prevăzuți la alin. (2) , se utilizează de către aceștia în anul următor cu aceeași destinație.

(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite finanțați integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale să includă în bugetul propriu și al instituțiilor din subordine sumele disponibile din anul anterior potrivit alin. (2) și (3) și necuprinse în bugetul aprobat pe anul în curs.

(5) Ordonatorii principali de credite vor comunica Ministerului Finanțelor Publice sumele conform prevederilor alin. (4) , aferente proiectelor implementate de către aceștia și/sau instituțiile finanțate integral sau parțial din bugetul ordonatorului principal de credite, precum și fișele actualizate ale proiectelor respective.

(6) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, pe baza comunicărilor transmise de către aceștia, să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor respective.

Articolul 18¹

(1) În cazul în care România, în calitate de stat membru pe al cărui teritoriu este situat beneficiarul partener, restituie de la bugetul de stat la bugetul general al Uniunii Europene sume pentru acoperirea fondurilor europene considerate plătite necuvenit ca urmare a constatării, în cadrul proiectelor, a unor nereguli, altele decât cele constatate prin notele de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, procesele-verbale de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzilor datorate, aceasta solicită liderilor de proiect/partenerilor din România restituirea sumelor respective. Solicitarea de restituire a sumelor datorate se realizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

(2) În vederea recuperării sumelor plătite de la bugetul de stat, în condițiile alin. (1) , debitorul va fi notificat cu privire la obligația efectuării plății acestor sume. Recuperarea se realizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

(3) Dacă beneficiarii parteneri din România nu restituie Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sumele prevăzute la alin. (2) , în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării notificării, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene emite decizii de recuperare a debitului, prin care se individualizează sumele de restituit, în condițiile prevederilor alin. (4) și (5) .

(4) În cadrul deciziei de recuperare a debitului aferent fondurilor Uniunii Europene, debitul va fi exprimat atât în euro, cât și în moneda națională, iar conversia se efectuează conform regulilor stabilite în fiecare program.

(5) Decizia de recuperare a debitului constituie titlu de creanță și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care beneficiarul trebuie să efectueze plata.

(6) Debitorii au obligația efectuării plății sumelor stabilite prin decizia de recuperare a debitului, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

(7) Titlul de creanță prevăzut la alin. (5) se comunică debitorului în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

(8) Împotriva titlului de creanță se poate depune contestație, în termen de 45 de zile de la data comunicării acestuia, care se depune la autoritatea publică emitentă.

(9) Introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță.

(10) Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului prevăzut la alin. (6) .

(11) Pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, debitorul datorează o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate, potrivit alin. (15) , la soldul rămas de plată al creanței bugetare, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată prevăzut de alin. (6) , până la data stingerii acestora.

(12) În cazul nerecuperării sumelor stabilite conform prevederilor alin. (2) , la expirarea termenului prevăzut la alin. (6) , Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene transmite titlurile executorii, împreună cu dovada comunicării acestora, organelor fiscale competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care vor efectua procedura de executare silită, precum și procedura de compensare potrivit Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(13) Recuperarea sumelor prevăzute la alin. (2) prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate prin executare silită, precum și sumele stinse prin compensare se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță.

(14) În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (11) , Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene are obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanță. Dispozițiile alin. (5)-(10) și (12) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(15) Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data comunicării deciziei de recuperare a debitului.

(16) Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se virează conform prevederilor alin. (5) sau alin. (13) , după caz.

Articolul 18²

(1) Pentru continuarea asigurării sumelor necesare finanțării programelor Interreg V-A România-Bulgaria și Interreg V-A România-Ungaria, în situația indisponibilității fondurilor externe ca urmare a rambursării parțiale a plăților intermediare de către Comisia Europeană conform art. 130 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, Autoritatea de management și Autoritatea națională au obligația asigurării acestor sume din bugetul propriu, proporțional cu bugetul aferent activităților desfășurate de partenerii români, bulgari sau unguri, așa cum sunt acestea prevăzute în contractele de finanțare.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt transferate în euro de către Autoritatea de management către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români și se regularizează din instrumente structurale primite de la Comisia Europeană, după plata diferenței aferente plăților intermediare în conformitate cu art. 139 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

(3) Regularizarea prevăzută la alin. (2) se realizează de către Autoritatea de management prin virarea echivalentului în lei la bugetul de stat al sumei totale transferate în euro către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români, la poziții bugetare distincte de venituri pentru sumele provenite din finanțarea anului curent și pentru sumele provenite din finanțarea anilor precedenți, pe codul de identificare fiscală al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

(4) Sumele aferente fondurilor externe nerambursabile necesare continuării finanțării proiectelor se transferă de către Autoritatea națională din statul partener într-un cont în euro al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și se plătesc de către Autoritatea de management către beneficiarii lideri/beneficiarii partenerii bulgari și unguri.

(5) Sumele prevăzute la alin. (4) se regularizează de către Autoritatea de management prin virarea sumei în euro, utilizată pentru plata beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri bulgari și unguri, din sumele primite de la Comisia Europeană după plata diferenței aferente plăților intermediare în conformitate cu art. 139 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în contul indicat de Autoritatea națională din statul partener.

Articolul 18³

(1) Pentru continuarea asigurării sumelor necesare finanțării Programului INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, în situația indisponibilității fondurilor externe ca urmare a rambursării parțiale a plăților intermediare de către Comisia Europeană, conform art. 46 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA II), Autoritatea de management are obligația asigurării acestor sume din bugetul propriu pentru beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt transferate în euro de către Autoritatea de management către beneficiarii lideri/beneficiarii partenerii români și se regularizează din instrumentele structurale primite de la Comisia Europeană, după plata diferenței aferente plăților intermediare.

(3) Regularizarea prevăzută la alin. (2) se realizează de către Autoritatea de management prin virarea echivalentului în lei la bugetul de stat al sumei totale transferate în euro către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri români, la poziții bugetare distincte de venituri pentru sumele provenite din finanțarea anului curent și pentru sumele provenite din finanțarea anilor precedenți, pe codul de identificare fiscală al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.