LexistoriaDreptul la drept.

Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli

Azi

OG 29/2015 · 4 articole

Articolul 25

(1) Controlul financiar preventiv și auditul intern al fondurilor externe nerambursabile și al celor aferente cofinanțării/plăților în avans se exercită la nivelul Autorității de management/Autorității naționale/beneficiarilor de asistență tehnică și Unității de plată, în conformitate cu legislația în vigoare și cu normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, controlul financiar preventiv delegat nu se exercită asupra proiectelor de operațiuni inițiate la nivelul Unității de plată, Autorității de management/ Autorității naționale în vederea gestionării financiare a programelor finanțate în cadrul obiectivului "Cooperare teritorială europeană", cu excepția proiectelor de operațiuni privind proiectele pentru care Autoritatea de management/Autoritatea națională are calitatea de beneficiar.

Articolul 26

(1) Beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri/ beneficiarii de asistență tehnică au obligația îndosarierii și păstrării în bune condiții a tuturor documentelor aferente proiectului, conform prevederilor regulamentelor, programelor și legislației naționale.

(2) Beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri/beneficiarii de asistență tehnică au obligația de a asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control de prim nivel, control și audit, al serviciilor Comisiei Europene, al Curții Europene de Conturi, al reprezentanților serviciului specializat al Comisiei Europene - Oficiul European pentru Lupta Antifraudă - OLAF, precum și reprezentanților Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF, în limitele competențelor ce le revin, în cazul în care aceștia efectuează verificări/controale/audit la fața locului și solicită declarații, documente, informații.

Articolul 27

(1) Autoritatea de management/Autoritatea națională este responsabilă de recuperarea creanțelor bugetare de la beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România, rezultate din nereguli în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente obiectivului "Cooperare teritorială europeană", conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele reprezentând debite recuperate de autoritățile de management/Autoritățile naționale de la beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România, cuvenite bugetului de stat, se virează în bugetele din care au fost efectuate inițial plățile, reconstituind cheltuielile efectuate din acestea, astfel:

a) în contul de cheltuieli bugetare corespunzător, în situația în care sumele încasate corespund unor plăți efectuate în anul curent;

b) în contul de cheltuieli bugetare - titlul 85 "Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent", în situația în care sumele încasate corespund unor plăți efectuate în anii anteriori.

(3) Sumele reprezentând debite recuperate de autoritățile de management de la beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri, cuvenite bugetului Uniunii Europene, se utilizează pentru continuarea finanțării programelor până la închiderea acestora.

Articolul 27¹

(1) În cazul unei decizii adoptate în comun de către țările participante la programele de cooperare teritorială europeană, sumele aferente fondurilor externe, plătite în mod necuvenit sau generate de nereguli/nereguli cu indicii de fraudă, care nu depășesc 250 de euro în contribuție din asistența financiară externă, fără a include dobânda, nu se recuperează de la beneficiarul lider de proiect/partener.

(2) În limita plafonului prevăzut la art. 266 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, sumele corespunzătoare cofinanțării publice aferente celor 250 de euro menționați la alin. (1) nu se recuperează de la beneficiarul lider de proiect/partener român.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1) , aferente fondurilor externe, se stabilesc la nivelul fiecărui proiect în cursul unui an contabil definit conform regulamentelor aplicabile.