LexistoriaDreptul la drept.

OG 3/2010

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul 1

Prin derogare de la prevederile art. 5⁴ din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă scoaterea din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până la data de 31 octombrie 2010, a cantităților de cărbune energetic și păcură prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță, care vor fi acordate unor operatori economici aflați în coordonarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sau în subordinea autorităților administrației publice locale.

Articolul 2

(1) În cazul nerestituirii împrumutului prevăzut la art. 1, operatorii economici vor suporta, pentru primele 30 de zile, penalități de întârziere de 1% pe zi din valoarea produsului prevăzută în contractul de împrumut, după care Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor calculate la prețurile pieței, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată luând naștere, prin derogare de la art. 134² din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, la încasarea parțială sau totală a facturii.

(2) Până la dezdăunarea integrală a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, operatorii economici debitori vor suporta majorări de întârziere la plată, la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare, precum și dobânzi la nivelul pieței, percepute pe toată perioada derulării împrumutului.

(3) Restituirea cantităților de păcură ce vor fi împrumutate se va face ca produs cu conținut de sulf sub 1%, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 470/2007 privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi.

Articolul 3 — PRIM-MINISTRU

(1) Pentru cantitățile de combustibili ce vor fi împrumutate în baza prezentei ordonanțe, potrivit art. 1, precum și, după caz, în situația aplicării prevederilor art. 2 alin. (1) se vor percepe dobânzi practicate la nivelul pieței.

(2) Dobânzile vor fi percepute la valoarea de piață a combustibililor la data încheierii contractului de împrumut.

(3) Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va stabili dobânda la prețul pieței pentru fiecare operator economic, pe baza ofertelor obținute de către aceștia de la bănci comerciale pentru împrumuturi asemănătoare.

EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Adriean Videanu Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Adrian Gurău Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 20 ianuarie 2010. Nr. 3.