(1) Furnizorii de servicii poștale autorizați în condițiile prezentei ordonanțe datorează autorității de reglementare un tarif de monitorizare anual, în cuantum de 0,1% din cifra de afaceri pe anul anterior a fiecărui furnizor.
(2) Decizia prin care se stabilește tariful de monitorizare datorat pentru un an se comunică în scris fiecărui furnizor de servicii poștale, până la data de 15 mai a anului respectiv, prin serviciul de trimitere recomandată cu confirmare de primire.
(3) Tariful de monitorizare datorat trebuie achitat în doua transe egale, prima în cel mult 45 de zile de la data comunicării deciziei prevăzute la alin. (2), iar cea de-a doua, până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
(4) În scopul aplicării prevederilor prezentului articol, cifra de afaceri este suma veniturilor realizate din vânzările de produse sau din prestările de servicii realizate de agentul economic în cursul unui exercițiu financiar.
(5) În vederea determinării cifrei de afaceri furnizorii de servicii poștale au obligația de a transmite autorității de reglementare un exemplar al situațiilor financiare anuale, o dată cu depunerea acestora la direcția generală a finanțelor publice judeteana, respectiv a municipiului București, în termenul prevăzut de lege.
(6) La încetarea activității în domeniul serviciilor poștale, indiferent de forma acestei încetări, orice furnizor de servicii poștale are obligația de a achită un tarif de monitorizare corespunzător, stabilit astfel:
a) în cazul în care încetarea activității în domeniul serviciilor poștale se produce înainte de stabilirea tarifului de monitorizare anual, în condițiile alin. (2), furnizorul datorează un tarif de monitorizare în cuantum de 0,1% din cifra de afaceri cumulată a anului anterior și a anului în curs;
b) în cazul în care încetarea activității în domeniul serviciilor poștale se produce după stabilirea tarifului de monitorizare anual, în condițiile alin. (2), pe lângă acest tarif furnizorul datorează și un tarif suplimentar, în cuantum de 0,1% din cifra de afaceri pe anul în curs.
(7) Tariful de monitorizare prevăzut la alin. (6) trebuie achitat la data determinării, în condițiile legii, a cifrei de afaceri.