În baza prevederilor prezentei ordonanțe, Ministerul Administrației și Internelor elaborează o schemă de ajutor de stat cu respectarea prevederilor Deciziei Comisiei din 28 noiembrie 2005 nr. 2005/842/CE privind aplicarea articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE la ajutorul de stat, sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 312 din 29 noiembrie 2005.