LexistoriaDreptul la drept.

Avizul de recunoaștere/recunoaștere preliminară sau de retragere

Azi

OG 37/2005 · 5 articole

Articolul 7

Abrogat cel târziu la 30 august 2015 · de OG nr. 32/2015

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Avizul de recunoaștere/recunoaștere preliminară se solicită de către persoanele juridice prevăzute la art. 1² alin. (2) în condițiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe.

Articolul 8

(1) Autoritatea competentă a statului:

a) ia decizia de acordare a recunoașterii sau respinge cererea de acordare a recunoașterii în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii însoțite de toate documentele necesare;

b) face verificări anuale pentru a stabili dacă sunt respectați termenii și criteriile de recunoaștere, iar, în caz de nerespectare a acestora, aplică sancțiunea retragerii recunoașterii.

(2) În termen de maximum 30 de zile de la depunerea documentației necesare autoritatea competentă a statului emite avizul de recunoaștere sau comunică solicitantului în scris, motivat, respingerea cererii de recunoaștere, după caz.

(3) Avizul de recunoaștere se înregistrează într-un registru special deschis de către autoritatea competentă a statului.

Articolul 9

Responsabilitatea verificării îndeplinirii criteriilor de recunoaștere revine autorității competente a statului, care eliberează avizul de recunoaștere sau decizia de respingere, după caz.

Articolul 10

Modelul avizului de recunoaștere și cel al deciziei de retragere a recunoașterii se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe.

Articolul 11

Autoritatea emitentă poate retrage recunoașterea printr-o decizie de retragere a recunoașterii, în cazul în care constată că:

a) nu mai sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere;

b) membrii grupului sau ai organizației de producători nu respectă obligațiile ce le revin, potrivit prezentei ordonanțe, prevăzute în actul constitutiv și/sau statut.