(1) Grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute pot beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și pot solicita acordarea acestuia în numele membrilor lor, cu acordul adunării generale.

(2) Destinația, modul și condițiile de acordare a sprijinului financiar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(3) Grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute pot beneficia de credite de investiții acordate de la bugetul de stat în cadrul unor programe de finanțare, inclusiv pentru accesarea programului SAPARD, cu respectarea condițiilor de accesare impuse de aceste programe.

(4) Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, producătorii agricoli și silvici organizați în grupuri și organizații de producători pot beneficia de sprijin financiar oferit prin măsuri de dezvoltare rurală.

(5) După aderarea României la Uniunea Europeană, grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute vor putea beneficia de avantaje financiare oferite numai în cadrul organizării comune a pieței fructelor și legumelor.

(6) La accesarea programelor de finanțare pentru investiții, grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute pot beneficia de cumularea plafoanelor maxime aferente fiecărui membru, astfel:

a) integral, dacă are până la 10 membri;

b) 70% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 10 și 20 de membri;

c) 50% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 20 și 50 de membri;

d) 25% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are peste 50 de membri.

(7) Grupurile și organizațiile de producători care au beneficiat de sprijin financiar de la bugetul de stat și au utilizat acest sprijin în alt scop decât cel pentru care le-a fost acordat sunt obligate să restituie integral acest sprijin, inclusiv dobânzile aferente.