(1) Informațiile furnizate bilateral în conformitate cu art. 22 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 fac obiectul unui schimb între organismele desemnate notificate Comisiei:
a) cel puțin o dată la șase luni;
b) la cererea motivată a unui stat membru în cazuri individuale.
(2) Coordonatorul național transmite informațiile cerute de către un alt stat membru, în temeiul alin. (1) lit. b) , în termen de 25 de zile lucrătoare de la primirea cererii. Organismele naționale desemnate/notificate pot conveni de comun acord asupra unui termen mai scurt.
(3) În cazurile urgente sau în cazuri care necesită doar o simplă consultare a evidențelor, precum evidențele unui sistem de clasificare în funcție de gradul de risc, informațiile solicitate se furnizează în termen de trei zile lucrătoare.
(4) În cazul în care Coordonatorul național consideră că cererea este insuficient motivată, acesta informează în acest sens statul membru solicitant în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii. Statul membru solicitant trebuie să furnizeze informații suplimentare pentru a-și motiva cererea. În cazul în care statul membru solicitant nu poate furniza informații suplimentare pentru a-și motiva cererea, Coordonatorul național solicitat poate respinge cererea. Statul membru solicitant trebuie să furnizeze informații suplimentare pentru a-și motiva cererea.
(5) În cazul în care este dificil sau imposibil să se dea curs unei solicitări de informații sau să se efectueze controale, inspecții sau investigații, Coordonatorul național informează în acest sens statul membru solicitant în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii și prezintă motive care să justifice dificultatea sau imposibilitatea respectivă. În acest caz, Coordonatorul național și statul membru solicitant poartă discuții pentru a identifica soluții.
(6) În cazul unor întârzieri persistente în furnizarea informațiilor către Coordonatorul național, acesta informează Comisia în vederea luării măsurilor necesare.
(7) Schimbul de informații prevăzut în prezentul articol este pus în aplicare prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne (IMI) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012, denumit în continuare sistemul IMI.
(8) Prevederile alin. (7) nu se aplică schimburilor de informații prin intermediul unor consultări directe ale registrelor electronice naționale menționate la art. 16 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.