LexistoriaDreptul la drept.

Abrogat

Azi

OG 39/1996 · 2 articole

Articolul 4

Abrogat cel târziu la 10 noiembrie 2026 · de Legea nr. 311/2015

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Instituția de credit căreia i s-a solicitat rambursarea unui depozit datorat și exigibil și nu a fost în măsură să își îndeplinească obligația de plată conform condițiilor contractuale și legale aplicabile trebuie să notifice Băncii Naționale a României acest fapt în maximum două zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

(2) Notificarea va cuprinde informații cu privire la motivele neefectuării plății și cu privire la perspectivele imediate de îndeplinire a acestei obligații.

Articolul 5

Abrogat cel târziu la 10 noiembrie 2026 · de Legea nr. 311/2015

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Banca Națională a României analizează dacă instituția de credit se regăsește în situația prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care s-a încredințat pentru întâia dată că instituția de credit nu a plătit depozite datorate și exigibile și, în cazul în care se confirmă încadrarea instituției de credit în situația menționată, informează în aceeași zi instituția de credit în cauză și Fondul referitor la constatarea faptului că depozitele au devenit indisponibile.

(2) În scopul aplicării alin. (1) se consideră că Banca Națională a României s-a încredințat pentru întâia dată că instituția de credit nu a plătit depozite datorate și exigibile, în următoarele situații:

a) Banca Națională a României a fost notificată de instituția de credit conform prevederilor art. 4;

b) Banca Națională a României, în cursul propriilor investigații, deși nu a fost notificată conform prevederilor art. 4, constată că instituția de credit se regăsește în situația descrisă la art. 4;

c) autoritatea competentă din statul membru de origine a unei instituții de credit care funcționează în România printr-o sucursală participantă la Fond în condițiile art. 3 alin. (2) a notificat Banca Națională a României cu privire la faptul că depozitele instituției de credit din statul membru de origine au devenit indisponibile.

(3) Abrogat.