(1) Spitalul "Elias", unitate sanitară cu personalitate juridică, cu sediul în București, bd Mărăști nr. 17, sectorul 1, trece din subordinea Ministerului Apărării Naționale în subordinea Academiei Române.

(2) Bunurile identificate la nr. 103.629 din inventarul bunurilor publice, parte proprietate publică a statului, trec din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Academiei Române.

(3) Sanatoriul Olănești, denumit în prezent Complexul Olănești, unitate sanitară cu personalitate juridică, se reorganizează ca unitate fără personalitate juridică, în subordinea Spitalului "Elias".

(4) Bunurile identificate la nr. 103.898 din inventarul bunurilor publice, proprietate publică a statului, trec din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Academiei Române.