Dreptul compartimentelor de specialitate de a stabili diferențe de impozite, taxe locale și dobânzi pentru neplata în termen a acestora, precum și de a constata contravenții și de a aplica amenzi și penalități pentru faptele ale căror constatare și sancționare sunt, potrivit legii, de competența acestora se prescrie după cum urmează:

a) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul legal de depunere a declarației de impunere pentru perioada respectiva;

b) în termen de 5 ani de la data ultimului termen legal de plată a impozitului/taxei locale, în cazul în care legea nu prevede obligația depunerii declarației de impunere;

c) în termen de 5 ani de la data comunicării către contribuabil a impozitului/taxei locale stabilite de compartimentul de specialitate, în condițiile stabilite de lege.