LexistoriaDreptul la drept.

Contestația la executarea silită

Azi

OG 39/2003 · 7 articole

Articolul 124

(1) Cei interesați pot face contestație împotriva oricărui act de executare silită efectuat cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(2) Contestația poate fi facuta și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanța judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu exista o procedură care să prevadă posibilitatea ca instanța competența să se pronunțe asupra acestuia.

Articolul 125

(1) Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoștința de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somației sau din alta înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunoștința, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunoștința, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.

(2) Contestația prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.

(3) Neintroducerea contestației în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedica pe cel de-al treilea să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Articolul 126

Contestația se introduce la judecătoria în a carei raza teritorială se afla sediul organului de executare și se judeca în procedura de urgenta.

Articolul 127

(1) Contestația la executare se face cu condiția depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauțiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la casieria organului de executare sau la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cauțiunii prevăzute la alin. (1) va însoți în mod obligatoriu contestația debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauțiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării contestației.

Articolul 128

La judecarea contestației instanța va cita și organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit.

Articolul 129

La cererea părții interesate instanța poate decide, în cadrul contestației la executare, asupra împărțirii bunurilor pe care debitorul le deține în proprietate comuna cu alte persoane.

Articolul 130

(1) Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării insesi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

(2) În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării insesi și anulării titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre sa i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire.

(3) În cazul respingerii contestației contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credința, el va fi obligat și la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.