(1) Rezultatele concursului, inclusiv valoarea sprijinului financiar direct alocat fiecărui proiect câștigător, vor fi făcute publice prin afișare la sediul Centrului Național al Cinematografiei, pe site-ul acestuia, precum și într-un ziar cu acoperire națională, în termen de 5 zile de la redactarea hotărârii finale a comisiei de selecție și a Consiliului.
(2) Hotărârea de acordare a sprijinului financiar direct directe pentru producție este valabilă 18 luni de la data comunicării, interval în care trebuie asigurată finanțarea proiectului și trebuie încheiat contractul de finanțare.
(2¹) Hotărârea de acordare a sprijinului pentru dezvoltare de proiect este valabilă 6 luni de la data comunicării, interval în care trebuie încheiat contractul de sprijin. În termen de 12 luni de la încheierea contractului de sprijin beneficiarul va trebui să pună la dispoziția Centrului Național al Cinematografiei dovada realizării dezvoltării.
(3) Beneficiarii sprijinului financiar direct, precum și persoanele desemnate în calitate de producător nu pot solicita un nou sprijin financiar direct în cazul în care au fost încălcate termenele legale pentru realizarea proiectelor anterioare.
(4) În cazuri bine justificate, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului prevăzut la alin. (2) de maximum 6 luni.