(1) Centrul Național al Cinematografiei este coordonat de un consiliu de administrație, denumit în continuare Consiliu, compus din 7 membri.

(2) Membrii Consiliului sunt numiți prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, pentru o perioadă de 2 ani.

(3) Din componența Consiliului fac parte:

a) 5 membri numiți la propunerea uniunilor și asociațiilor din domeniul cinematografiei;

b) un membru propus de Ministerul Culturii și Identității Naționale;

c) directorul general al Centrului Național al Cinematografiei.

(4) Membrii Consiliului sunt retribuiți cu o indemnizație lunară de 25% din salariul brut al directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.

(5) Centrul Național al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și identității naționale în urma unui concurs organizat potrivit legii.

(6) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este, de drept, președintele Consiliului.

(7) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este ordonator secundar de credite și reprezintă instituția în raporturile sale cu terții.

(8) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei emite decizii cu caracter normativ sau individual.

(9) Organizarea și funcționarea Centrului Național al Cinematografiei, precum și atribuțiile Consiliului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.