(1) Exploatanții de săli și de grădini de cinematograf au obligația de a asigura minimum 5% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, din care cel puțin 1% la orele de maximă audiență, și beneficiază în aceste condiții de sprijin financiar direct nerambursabil.
(2) Sălile de cinematograf care vor asigura minimum 10% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe vor beneficia de o reducere de 50% a contribuției prevăzute la art. 13 .
(3) Exploatarea prin proiecție publică a filmelor cinematografice ori a videogramelor se poate realiza numai dacă acestea sunt traduse ori dublate în limba română, cu excepția cazurilor în care proiecția publică se realizează în aceeași perioadă, atât în limba română, cât și în limba unei minorități naționale.
(4) Exploatanții de săli de cinematograf sau alte spații destinate proiecțiilor publice nu pot solicita plata vreunei contribuții sau taxe de imprimare virtuală, de publicitate de tip «in-cinema advertising», de marketing sau de orice altă natură per ecran/multiplex distribuitorilor sau caselor producătoare de film românesc sau în coproducție cu participare românească.