(1) Centrul Național al Cinematografiei organizează activități de formare și perfecționare profesională și eliberează certificate de atestare de liberă practică în meseriile specifice domeniului cinematografiei pentru care nu există forme de școlarizare în învățământul din România.

(2) În acest scop, pe lângă Centrul Național al Cinematografiei se constituie comisii de specialiști din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

(3) Comisiile prevăzute la alin. (2) se constituie prin ordin comun al miniștrilor de resort, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

(4) Comisiile își vor desfășura activitatea la sediul Centrului Național al Cinematografiei, care va asigura secretariatul tehnic.

(5) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor, membrii acestora vor fi remunerați conform prevederilor legale.