(1) Contribuabilii care figurează în evidența cazierului fiscal pot cere rectificarea informațiilor înscrise, dacă acestea nu corespund situației reale ori înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

(2) Cererea de rectificare, însoțită de acte doveditoare, se adresează organului fiscal competent care a efectuat înscrierea în cazierul fiscal.

(3) Organele fiscale sunt obligate să verifice susținerile contribuabililor și, după caz, iau măsuri de rectificare a informațiilor și eliberează un nou certificat de cazier fiscal în locul celui contestat sau emit decizia de respingere a cererii de rectificare.

(4) Soluția se comunică contribuabilului în termen de 5 zile de la data depunerii cererii, în condițiile Codului de procedură fiscală.