(1) Obiectivele aferente achiziției publice prevăzute la art. 5 cuprind:

a) refacerea Bisericii Colțea;

b) proiectarea, consolidarea, restaurarea, modernizarea și dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Clinic Colțea, situat în municipiul București, bd. I.C. Brătianu nr. 1, sectorul 3. Costurile aferente acestor activități sunt în valoare de 61,830 milioane euro;

c) extinderea Spitalului Clinic Colțea prin construirea unei noi clădiri în incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu", situat în municipiul București, str. Iancu de Hunedoara nr. 30-32, sectorul 1, cu specific de Centru de Cardiologie și Chirurgie Cardiovasculară pentru Copii. Costurile aferente proiectării, construcției și dotării extinderii Spitalului Clinic Colțea sunt în valoare de 32,509 milioane euro;

d) proiectarea schimbării de funcțional, finalizarea construcției actualului obiectiv de investiții "Spital clinic de urgență, cu 300 de paturi, în municipiul Iași, județul Iași", conform dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 120/1996

, și dotarea corespunzătoare a acesteia în vederea înființării Institutului Regional de Oncologie Iași.