LexistoriaDreptul la drept.

Tarife și taxe

Azi

OG 42/2003 · 2 articole

Articolul 32

(1) Tarifele se aproba de către consiliile locale comunale, orășenești, municipale sau de Consiliul General al Municipiului București, atât în cazul gestiunii directe, cat și delegate, încredințate în urma licitațiilor publice organizate în acest scop.

(2) Cuantumul și regimul taxelor locale pentru asigurarea finantarii serviciului de iluminat public se stabilesc anual prin hotărâri ale consiliilor locale sau ale Consiliului General al Municipiului București, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Structura și nivelul tarifelor și taxelor vor fi stabilite astfel încât:

a) sa acopere costul efectiv al prestarii serviciului;

b) sa acopere cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere și exploatare;

c) sa descurajeze consumul excesiv și risipa;

d) sa încurajeze exploatarea eficienta a serviciului și protectia mediului;

e) sa încurajeze investițiile de capital;

f) să respecte autonomia financiară a operatorului.

Articolul 33

(1) Aplicarea de către operatori a tarifelor aprobate conform art. 32 alin. (1) este obligatorie.

(2) Tarifele aprobate trebuie să respecte urmatoarele cerințe:

a) asigurarea prestarii serviciilor de iluminat public la nivelurile de calitate și indicatorii de performanță stabiliti de consiliile locale prin caietele de sarcini, regulamentele serviciilor și prin contractele de delegare a gestiunii, după caz;

b) realizarea unui raport calitate/cost cat mai bun pentru serviciile de iluminat public prestate pe perioada angajata și asigurarea unui echilibru între riscurile și beneficiile asumate de părțile contractante;

c) asigurarea exploatarii și intretinerii eficiente a bunurilor aparținând domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, afectate serviciilor de iluminat public.