LexistoriaDreptul la drept.

Dispozitii finale și tranzitorii

Azi

OG 42/2003 · 6 articole

Articolul 38

Regulamentul-cadru al serviciilor de iluminat public, regulamentul-cadru de organizare și functionare a serviciilor de iluminat public, precum și contractul-cadru și regulamentul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației Publice, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonante.

Articolul 39

(1) În vederea incheierii contractelor de delegare a gestiunii, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor aproba, în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii sau de la primirea unei propuneri formulate de un investitor interesat, studiul de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea solutiilor optime de delegare a gestiunii serviciilor, precum și documentația de delegare a gestiunii.

(2) În cazul în care părțile convin ca studiul de oportunitate să fie întocmit de o firma de consultanță independenta, costul acestuia va fi suportat de investitorul interesat.

(3) Procedurile de delegare a gestiunii vor fi demarate în termen de 30 de zile de la aprobarea caietului de sarcini și a instructiunilor către ofertanti privind organizarea și desfășurarea delegării de gestiune.

Articolul 40

(1) Contractele de concesiune a serviciilor de iluminat public, valabil incheiate până la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, își produc efectele potrivit prevederilor contractuale.

(2) În cazul reorganizarii ori lichidarii judiciare a operatorilor cu capital privat sau mixt, care au incheiat contracte de delegare a gestiunii în condițiile prezentei ordonante, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor organiza noi licitatii în scopul desemnarii unui nou operator.

Articolul 41

Abrogat

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 42

Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 43

La data intrarii în vigoare a prezentei ordonante se abroga orice dispozitii contrare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ─────────────── Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat p. Ministrul industriei și resurselor, Iulian Iancu, secretar de stat București, 30 ianuarie 2003. Nr. 42.