(1) Funcționarea unităților de tăiere a animalelor, de colectare, producere, prelucrare, procesare, depozitare, transport și valorificare a produselor și subproduselor de origine animală, stabilite prin ordin al președintelui Autorității, este permisă numai dacă sunt înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar și sunt supuse controlului oficial, în condițiile legislației sanitar-veterinare în vigoare.

(2) Funcționarea unităților de colectare, producere, prelucrare, procesare, depozitare, transport și valorificare a produselor și subproduselor de origine nonanimală, stabilite prin ordin al președintelui Autorității, este permisă numai dacă sunt înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

(3) Controlul oficial prevăzut la alin. (1) și (2) , activitățile desfășurate în laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și alte activități desfășurate în condițiile art. 48 alin. (5) se asigură de personal de specialitate angajat în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, încheiat, în condițiile legii, cu direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza tarifelor stabilite conform art. 48 .

(4) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul contractual angajat pe perioadă determinată potrivit alin. (3) , la finalizarea unei perioade de 36 de luni consecutive, dacă se mențin condițiile care au stat la baza încheierii contractelor individuale de muncă, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie cu acest personal contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată.

(5) Plata personalului prevăzut la alin. (3) se asigură din veniturile proprii ale direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, obținute de către acestea din domeniile specifice în care personalul respectiv își desfășoară activitatea, și/sau de la bugetul de stat.