În înțelesul prezentei ordonanțe, expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) străinii care au dobândit protecție internațională în România sunt străinii cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat sau li s-a acordat protecția subsidiară, în condițiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare;
a¹) străinii care au dobândit un drept de ședere în România sunt cetățenii străini sau apatrizii cărora li s-a acordat dreptul de a rămâne pe teritoriul României în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2005 , cu modificările și completările ulterioare;
b) integrarea socială reprezintă procesul de participare activă a străinilor care au dobândit o protecție internațională în România sau un drept de ședere în România și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene la viață economică, socială și culturală a societății românești, în vederea prevenirii și combaterii marginalizării sociale, respectiv în vederea adaptării la condițiile societății românești;
c) programele de integrare sunt ansambluri de masuri și activități necesare facilitării integrării sociale a străinilor care au dobândit o protecție internațională în România, desfășurate, la cererea acestora, prin cooperarea instituțiilor publice, a comunităților locale și a organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități în acest domeniu, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
d) organizații neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul integrării străinilor sunt acele entități care colaborează cu Inspectoratul General pentru Imigrări în baza unui protocol de colaborare sau a derulării de proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile destinate asistenței și integrării străinilor.