(1) Articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei ordonanțe, cu excepția pct. 34-36, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, și a pct. 38, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.

(2) Dispozițiile art. I pct. 8 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008, pentru declarațiile anuale aferente anului 2007.

(3) Dispozițiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 și 37 se aplică și procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(4) Dispozițiile art. I pct. 14 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008.

(5) Dispozițiile art. I pct. 24-27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(6) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, organele fiscale vor calcula obligațiile fiscale accesorii datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de către contribuabilii aflați în stare de insolvență, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, și vor depune diligențe pentru înscrierea creanțelor în tabelul creditorilor.

(7) Dispozițiile art. I pct. 32 se aplică contestațiilor înregistrate la organul fiscal începând cu data de 1 octombrie 2007.

(8) Reglementările emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe în temeiul art. 228 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare prevăzute în modificările cuprinse în prezenta ordonanță.