(1) Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, prevăzuți la art. 8 , care îndeplinesc următoarele condiții:
a) au depus o cerere de plată în anul 2023, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha, pentru una sau mai multe dintre culturile prevăzute în anexa nr. 1 , până la termenul-limită de depunere din anul 2023;
b) nu sunt în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.
(2) De prevederile prezentei ordonanțe pot beneficia și producătorii agricoli care figurează în sistemul IACS „caz închis“ ca urmare a imposibilității APIA de a efectua plata ca urmare a erorilor de cont bancar pentru cererea 2023, cu condiția depunerii documentului de coordonate bancare aferent unui cont bancar activ după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
(3) Producătorii agricoli declarați neeligibili pentru plata pe suprafață aferentă campaniei 2023 care au primit decizie negativă/de respingere nu pot beneficia de prevederile prezentei ordonanțe.