Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
La articolul 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 5 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un alineat nou, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) În cazuri temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la alin. (2), la solicitarea ministrului educației și cercetării, ministrului sănătății, respectiv a președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ministrul finanțelor publice poate aproba achiziții de mobilier necesar desfășurării în bune condiții a activității instituțiilor publice din domeniul învățământului și sănătății, cu încadrare în bugetul aprobat pe anul 2005."