(1) Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare cu capital privat se pot organiza în condițiile prevăzute de lege.
(2) Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare cu capital majoritar de stat, organizate ca societăți comerciale, se pot privatiza în condițiile legii și cu respectarea normelor specifice privind privatizarea unităților de cercetare-dezvoltare, elaborate de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(3) Unitățile de cercetare-dezvoltare privatizate nu pot păstra în patrimoniu documentațiile, colecțiile sau bazele de date de interes național acumulate până la data privatizării. Aceste documentații, colecții sau baze de date de interes național, stabilite conform prevederilor art. 75 alin. (3) , se depun la institutele naționale sau la instituțiile publice desemnate în acest scop de organul central în subordinea sau coordonarea căruia se găsește instituția sau unitatea de cercetare-dezvoltare ce se privatizează.
(4) În cazul brevetelor de invenție cu obiect care se încadrează în categoria celor prevăzute la alin. (3) sau care conțin informații clasificate, calitatea de titular al acestora se transmite institutelor naționale sau instituțiilor publice de cercetare-dezvoltare desemnate în acest scop de organul central în subordinea sau coordonarea căruia se găsește instituția sau unitatea de cercetare-dezvoltare ce se privatizează.