(1) Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, este organul administrației publice centrale de specialitate, care exercită atribuțiile autorității de stat pentru domeniul cercetării-dezvoltării.

(2) Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării are, în principal, următoarele atribuții în domeniu:

a) elaborarea și actualizarea Strategiei naționale;

b) asigurarea cadrului instituțional pentru aplicarea Strategiei naționale;

c) coordonarea la nivel național a politicilor guvernamentale;

d) stimularea, susținerea, dezvoltarea și monitorizarea activității de cercetare-dezvoltare.

e) conducerea, în cazuri deosebite, a unor programe de cercetare-dezvoltare și inovare sau părți din acestea.

(3) Ordonatorii de credite, inclusiv Academia Română, care au alocate prin buget fonduri pentru cercetare, finanțează din acestea programe proprii sau sectoriale de cercetare, inclusiv granturi de cercetare, corelate cu strategia și politicile naționale în domeniu.