Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și ministerele de resort, pentru domeniile proprii, cooperează și asigura parteneriatul între academii, învățământ, cercetare și industrie, în scopul valorificării cunoștințelor, prin:
a) stimularea realizării temelor de cercetare-dezvoltare de echipe comune din unități, institute de cercetare-dezvoltare, academii și instituții de învățământ superior;
b) stimularea finanțării cu prioritate a temelor cu aplicabilitate imediata, solicitate de industrie sau de alte ramuri economice;
c) programe de formare profesională în care elevii și studenții efectuează stagii de pregătire și practica în unități și instituții de cercetare care au baza materială și resurse umane specializate;
d) programe de asistență tehnica și servicii între unități și instituții de cercetare-dezvoltare și agenți economici, care aplica rezultatele programelor de cercetare-dezvoltare;
e) participarea cercetătorilor și specialiștilor din unitățile de cercetare-dezvoltare la formele de pregătire postuniversitară, respectiv de formare continua, organizate în instituțiile de învățământ superior acreditate.