(1) Sinteza cheltuielilor aferente spitalelor și celorlalte unități sanitare publice cu paturi, denumite în continuare instituții sanitare publice, finanțate pe bază de contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate, se aprobă prin legea bugetului de stat ca anexă la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

(2) Numărul de posturi, structura acestora și cheltuielile cu salariile se aprobă ca anexe la bugetul de venituri și cheltuieli al fiecărei instituții sanitare publice, cu încadrarea în limitele maxime aprobate potrivit legii.

(3) Numărul de posturi aprobat fiecărei instituții sanitare publice nu poate fi depășit.