, cu modificările ulterioare, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, aprobată prin Legea nr. 9/2005 , respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 , cu modificările ulterioare, și de Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006 , precum și de prezenta ordonanță.

(1) Avansarea în treapta de salarizare imediat superioara se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care indeplinesc condițiile de avansare, după aprobarea bugetului, la propunerea sefului compartimentului în care lucreaza functionarul public, cu aprobarea conducătorului autorității sau institutiei publice.

(2) La avansarea în treapta de salarizare imediat superioara se tine seama de performantele profesionale, concretizate prin rezultatele obtinute în activitatea profesionala, notate cel puțin cu calificativul "bun" în anul precedent. Vechimea minima necesară pentru avansarea în treapta de salarizare imediat superioara este de 2 ani.

(3) În mod excepțional, vechimea minima prevăzută la alin. (2) poate fi redusa la un an de către conducatorul autorității sau institutiei publice.

(4) La calculul vechimii prevăzute la alin. (2) se ia în calcul și vechimea în treapta de salarizare, respectiv gradul de salarizare, astfel cum au fost prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2002

(5) Funcționarii publici care ocupa functia publică de conducere pot avansa în treapta de salarizare imediat superioara celei care s-a luat în calcul la stabilirea drepturilor salariale, cu aplicarea dispozițiilor alin. (1)-(4).