(1) Salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice.
(2) Salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul unei executări silite sau al altei măsuri administrative ori judiciare decât în condițiile legii.
(3) Salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.