LexistoriaDreptul la drept.

Anularea unor obligații accesorii

Azi

OG 6/2019 · 12 articole

Articolul 23 — Sfera de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică pentru debitorii - persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică - care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion lei.

(2) Pot beneficia de prevederile prezentului capitol și debitorii - persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituțiile publice - care au obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 de un milion lei sau mai mari.

(3) În sensul prezentului capitol, prin obligații bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv se înțelege:

a) obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la 31 decembrie 2018 inclusiv;

b) diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin decizie de impunere comunicate până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală ;

c) alte obligații de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

(4) Nu sunt considerate obligații de plată restante la 31 decembrie 2018 inclusiv:

a) obligațiile bugetare pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 31 decembrie 2018 inclusiv;

b) obligațiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condițiile legii, la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

(5) Sunt considerate restante la 31 decembrie 2018 inclusiv și obligațiile de plată care, la această dată, se află în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (4) , iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv, înlesnirea la plată își pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.

(6) Pentru obligațiile prevăzute la alin. (4) lit. b) , debitorii pot renunța la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunțare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv.

(7) Accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată și nu se anulează, dacă instituția sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii.

Articolul 24 — Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2018

Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;

b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute la lit. a)-c) , dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Articolul 25 — Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă

(1) Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente diferențelor de obligații bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) declarația rectificativă este depusă începând cu data de 1 ianuarie 2019 până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;

b) toate obligațiile bugetare principale individualizate în declarația rectificativă se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la 15 decembrie 2019 inclusiv;

c) sunt îndeplinite, în mod corespunzător, condițiile prevăzute la art. 24 lit. b)-d) .

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul corectării erorilor din deconturile de taxă pe valoarea adăugată efectuate potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 26 — Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare cu termene de plată până la data de 31 decembrie 2018 și stinse până la această dată

Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale cu termene de plată până la 31 decembrie 2018 inclusiv și stinse până la această dată se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ și în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 24 lit. b-d) .

Articolul 27 — Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare cu termene de plată până la data de 31 decembrie 2018 individualizate în decizii de impunere

(1) Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central, cu termene de plată până la 31 decembrie 2018 inclusiv și individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) toate diferențele de obligații bugetare principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală ;

b) cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancțiunea decăderii.

(2) Prin derogare de la art. 105 alin. (8) din Codul de procedură fiscală , în situația inspecțiilor fiscale ce urmează a începe după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, în scopul acordării anulării prevăzute la art. 25 , organele fiscale iau în considerare declarațiile rectificative depuse de debitori în cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Articolul 28 — Solicitarea de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante

(1) Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii potrivit prezentului capitol pot notifica organul fiscal competent cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor prevăzută la art. 24 lit. d) .

(2) După primirea notificării prevăzute la alin. (1) , organul fiscal competent verifică dacă debitorul și-a îndeplinit obligațiile declarative potrivit vectorului fiscal până la respectiva dată, efectuează stingerile, compensările și orice alte operațiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligațiilor bugetare ce constituie condiție pentru acordarea facilității fiscale potrivit art. 24-27 . În cazul în care se constată că debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile declarative, organul fiscal îl îndrumă potrivit art. 7 din Codul de procedură fiscală .

(3) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării, organul fiscal competent eliberează din oficiu certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului.

(4) Organul fiscal are obligația de a clarifica cu debitorul eventualele neconcordanțe cu privire la obligațiile bugetare ce constituie condiție pentru acordarea facilității fiscale sau a celor care pot fi anulate, potrivit art. 24-27 .

(5) Pentru debitorii care au notificat organul fiscal potrivit alin. (1):

a) dobânzile, penalitățile și toate accesoriile, care pot face obiectul anulării, se amână la plată în vederea anulării. În acest caz, organul fiscal emite decizie de amânare la plată a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor;

b) procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz, pentru obligațiile accesorii amânate la plată potrivit lit. a) ;

c) obligațiile accesorii amânate la plată potrivit lit. a) nu se sting până la data soluționării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor.

(6) Prevederile alin. (5) sunt aplicabile și pe perioada cuprinsă între data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și data emiterii deciziei de soluționare a cererii potrivit art. 30 alin. (1) .

(7) Decizia de amânare la plată a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor își pierde valabilitatea în oricare dintre următoarele situații:

a) la data emiterii deciziei de anulare a accesoriilor sau a deciziei de respingere a cererii de anulare a accesoriilor, după caz;

b) la data de 15 decembrie 2019, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor.

(8) Pentru debitorii care nu au notificat organul fiscal potrivit alin. (1) , dobânzile, penalitățile și toate accesoriile care pot fi anulate potrivit prezentului capitol și care au fost achitate se restituie potrivit Codului de procedură fiscală .

Articolul 29 — Efecte cu privire la popririle instituite de organul fiscal central

(1) Prin derogare de la prevederile art. 236 din Codul de procedură fiscală , până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv, debitorii care au notificat organul fiscal potrivit art. 28 și au înființate popriri la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de către organul de executare fiscală, asupra disponibilităților bănești, pot efectua plata sumelor înscrise în adresele de înființare a popririi din sumele indisponibilizate.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și pentru popririle înființate între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și data de 15 decembrie 2019 inclusiv.

Articolul 30 — Cererea de anulare a accesoriilor

(1) Cererea de anulare a accesoriilor, depusă potrivit prezentului capitol, se soluționează prin decizie de anulare a accesoriilor sau, după caz, decizie de respingere a cererii de anulare a accesoriilor.

(2) Un debitor poate beneficia de anularea accesoriilor potrivit prezentului capitol în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 24-27 , dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea anulării.

Articolul 31 — Anularea accesoriilor în cazul debitorilor care beneficiază de eșalonare la plată

(1) Debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale potrivit Codului de procedură fiscală , precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și 15 decembrie 2019 pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor, potrivit prevederilor art. 25-27 , dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de aceste articole, dar doresc și menținerea eșalonării la plată.

(2) Debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale potrivit Codului de procedură fiscală , precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și 15 decembrie 2019 pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor, dacă eșalonarea la plată se finalizează până la 15 decembrie 2019. În acest caz, accesoriile incluse în ratele de eșalonare cu termene de plată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe achitate odată cu plata ratei de eșalonare se restituie potrivit Codului de procedură fiscală .

Articolul 32 — Anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 datorate bugetelor locale

(1) În cazul obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 mai mari sau mai mici de 1 milion lei, datorate bugetelor locale, prevederile prezentului capitol se aplică de către unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, opțional, dacă consiliul local stabilește, prin hotărâre, aplicarea acestor prevederi.

(2) Prin hotărârea prevăzută la alin. (1) consiliul local aprobă și procedura de acordare a anulării accesoriilor.

Articolul 33 — Anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 administrate de alte instituții sau autorități publice

Prevederile prezentului capitol sunt aplicabile și în cazul obligațiilor bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice. În acest caz, cererea de anulare a accesoriilor se depune și se soluționează de către instituția sau autoritatea publică care administrează respectivele obligații bugetare.

Articolul 34 — Anularea accesoriilor în cazul debitorilor care au cereri de rambursare

Debitorii care, la data de 15 decembrie 2019 inclusiv, au cereri de rambursare în curs de soluționare pentru care, ulterior acestei date, organul fiscal respinge total sau parțial rambursarea beneficiază de anularea obligațiilor bugetare accesorii potrivit prezentului capitol, dacă achită obligațiile bugetare de care depinde anularea, nestinse prin compensare cu sumele individualizate în cererea de rambursare, în 30 de zile de la data comunicării deciziei prin care se respinge rambursarea.